In ultimul meu articol legat de fericire am discutat despre faptul ca multi dintre noi dintre noi masuram succesul in functie de cat de fericiti suntem in majoritatea timpului. Cum vad altii succesul nostru (si aici ma refer la „succesul nostru” la modul general, nu legat in mod specific de mine sau colegii mei) este o poveste diferita. Felul in care societatea actuala (in special in vest) masoara succesul, este si aici o alta poveste.

Cu totii stim ca succesul / fericirea este un amestec de motive, alegeri si actiuni. Atunci cand vine vorba de succesul profesional, insa, am inceput sa vad o schimbare destul de puternica in ultima vreme. Nu inca majora, dar pe cale sa devina.

O schimbare legata de modul in care oamenii vad succesul. De la o perspectiva bazata pe faima, bogatie, competenta si putere la una axata mai mult pe sanatatea si bunastarea de sine si a celor din jur. O atitudine mai putin dornica sa vanda mai mult decat ar putea cumpara cineva (vezi studiile legate de risipa). Una mai putin dornica sa aiba un impact negativ asupra mediului doar ca sa isi faca actionarii fericiti. O organizatie / o persoana mai binevoitoare, care se bazeaza pe compasiune. Inca orientata pe crestere dar intr-o maniera mult mai responsabila. Mai atenta la potentialul impact negativ asupra oamenilor sau planetei.

Evident ca efectele secundare ale unei tehnologizari bine intentionate nu si-au aratat inca coltii dar cred cu tarie ca umanitatea si generatiile viitoare ar putea / vor stimula crearea unui tip nou de companie. O companie care masoara succesul intr-o maniera complet diferita fata de cum il masuram azi.

Atunci cand ne uitam la diversele definitii ale succesului in dictionare gasim „obtinerea rezultatelor pe care le dorim sau la care speram”, „atingerea unui obiectiv sau tel, atingerea unor rezultate dorite” etc.

Pe scurt, este vorba despre modul in care ne setam obiectivele, scopurile, telurile. Tine de noi, ca incepand de azi, sa incepem sa masuram diferit succesul si nu sa asteptam sa se intample ceva sau sa ne puna cineva sa facem asta. Sa construim un model care poate sa fie co-creat.

Daca aceste obiective, scopuri, metrici masoara si sunt orientate pe generarea de valoare si impact pozitiv pentru stakeholderi si nu doar actionari, atunci „noul model pentru succes” va fi masurat asa. 

Cateva dintre gandurile mele legate de acest subiect:

Aceasta noua era a tehnologiei, a schimbarilor constante si rapide, ne expune unui nou mod de a lucra si trai. Mai mult, creeaza noi experiente care provoaca intr-un mod profund acest nonsens pe care il numim “work-life balance” – care a fost generat de „vechiul” mod de business.

Capacitatea noastra de a ne dezvata si de a ne gasi „propriul scop” va fi cruciala pentru modul in care abordam viata si fericirea noastra.

Spre exemplu, de ce trebuie ca munca sa fie in afara vietii noastre si nu parte din viata noastra? De ce ar petrece cineva, in mod constient, majoritatea timpului pe care il are intr-o companie, facand ceva care nu are sens, fara semnificatie.

Un motiv pentru care faci ceva ce nu vrei sa faci sau accepti sa stai intr-un anumit mediu de lucru este pentru beneficiile pe care le ofera sau pentru ca esti un „captiv” al unui context. Desi nu iti aduce satisfactie. Sau pentru ca este mai degraba un plan de cariera si nu o chemare, o bucurie.

Sau cand lucrezi pentru cineva caruia nu ii pasa de tine sau de cei din jur. Ca sa nu mai vorbim de cei care ii blameaza pe restul pentru alegerile pe care le fac desi nu sunt fortati sa le faca.

Semnificatia rolului tau, ceea ce trebuie sa faci ca sa transformi faptul ca lucrezi pentru bani in satisfactie, sau si mai bine, intr-o chemare, este un model pe care tu si angajatorul tau trebuie sa il co-creati pe baza unui scop puternic si comun.

Este ceva la care tu, angajatorul tau si altii trebuie sa contribuiti si sa il cresteti. Atata timp cat organizatiile incep sa urmareasca valoarea pentru stakeholderi, pastrand in acelasi timp si orientarea pe actionari, s-ar putea ca incet, incet sa eliminam aceasta eticheta lipsita de sens numita „work-life balance” si sa o transformam in … „viata”.

In timp ce citesc acest articol, multi executivi sau membri de board-uri s-ar putea intreba: „Care sunt avantajele pentru mine in asa fel incat sa consider ca merita sa provoc un status-quo care (inca) functioneaza?”

Cred ca am un raspuns foarte bine argumentat, dar din moment ce companiile sunt diferite si activeza in contexte diferite, ma abtin din a oferi un raspuns general valabil si va voi lasa pe fiecare dintre voi sa gasiti un raspuns.

Acum, cateva metrici la care ne-am gandit si care credem ca ar putea sa schimbe, in bine, modul in care companiile masoara succesul (alaturi de cele „clasice”):

• ROC (Return on Character). Mai multe informatii (https://hbr.org/2015/04/measuring-the-return-on-character). Aici partenerul nostru KRW International poate sa ofere mai multe detalii
• Return on Stakeholder Engagement
• Angajamentul real/autentic al oamenilor (masurat pe baza efortului real pe care il depun cand vine vorba de indeplinirea misiunii si scopului comun al companiei)
• Angajamentul / loialitatea clientilor
• Angajamentul / loialitatea fata de client
• Rata de implicare a angajatilor in activitati de CSR (si nu ma refer aici la exercitii de PR ci implicare reala)
• Implicarea unei companii in abordarea a cel putin unei provocari majore la nivel global – educatie, eradicarea foametei, eradicarea saraciei, poluare, acces la servicii de sanatate, reducerea risipei
• Meaningfulness @ work
• Investitii in bunastarea clientilor si angajatilor
• Retentia angajatilor / angajatilor cheie
• Dezvoltarea angajatilor / angajatilor cheie

Pentru ca nu au (inca) un grad de utilizare la scara larga, am fi bucurosi sa primim idei si comentarii pe baza lor precum si alte sugestii de metrici relevante care ar trebui luate in considerare.